Două maşini s-au lovit frontal, una dintre ele a ajuns în şanţ şi a luat foc. În total, au fost şase persoane implicate. Doi oameni, un bărbat şi o femeie, au murit. Un adolescent este în comă, iar ceilalţi trei sunt şi ei în stare gravă.
Martorii povestesc că au luat parte la scene de coşmar. După ce maşina a ajuns în şanţ şi a luat foc, femeia şi copilul au fost aruncaţi afară din autoturismul care a izbucnit în flăcări. Din maşină, însă, şoferul urla după ajutor.
"Am auzit o bubuitură puternică. Am ieşit afară şi flăcările erau imense. Femeia şi copilul erau aruncaţi afară şi din maşină bărbatul striga , dar nimeni nu s-a putut apropia. Flăcările ajungeau aproape de firele de curent. A murit acolo, ars", spune Doina, o femeie care locuieşte aproape de locul unde s-a produs accidentul, scrie tribuna.ro.