Accidentul a avut loc pe un drum judeţean, între localităţile braşovene Părău şi Veneţia de Jos, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu o altă maşină.
”La locul accidentului s-au deplasat un echipaj SMURD, trei maşini de la Serviciul de Ambulanţă şi un echipaj pentru descarcerare“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.
În urma impactului, un tânăr de 21 de ani a fost rănit grav şi a intrat în stop cardiorespirator. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă final a fost declarat decesul tânărului, conform agenţiei news.ro.De asemenea, alte cinci persoane au fost rănite.
”Din nefericire, persoana în vârstă de 21 de ani pe care paramedicii încercau să o resusciteze a decedat. Alte cinci persoane au suferit politraumatisme, dar sunt conştiente. Una dintre ele, aflată în stare mai gravă, a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov“, a declarat Adriana Palaghiea, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Braşov.