Accidentul a avut loc într-o curbă, în condiţii de ceaţă (pentru judeţul Sibiu este emisă atenţionare nowcasting) şi carosabil umed. Un autotren a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un microbuz.
Traficul rutier este întrerupt pe DN1 Sibiu – Sebeş, la kilometrul 339, în localitatea Apoldus de Sus, din cauza unui accident rutier.
Se estimează că circulaţia va fi reluată peste o oră. Autoturismele pot ocoli zona accidentului prin localitate, însă pe străzi neasfaltate, cu ajutorul sistemelor de navigaţie, conform poliției.