"La data de 23.09.2022, în jurul orei 18.00, poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 1 (...), în afara localităţii Potigrafu, s-a produs un accident rutier. Din primele date s-a stabilit faptul că o femeie în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile", au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.
Conform aceleiaşi surse, femeia a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Traficul rutier a fost restricţionat pe prima bandă a sensului de mers din direcţia Ploieşti către Bucureşti, fiind dirijat de poliţiştii rutieri.