La fața locului au intervenit polițiștii, care au constatat faptul că un bărbat de 35 de ani, din Dragomirești, a condus un autoturism dinspre Săliștea de Sus înspre Săcel, iar la un moment dat, într-o curbă, pe un drum acoperit cu zăpadă, mașina a intrat în derapaj, a acroșat doi pietoni și s-a oprit în zidul unui gard al unui imobil.
Victimele, o femeie de 55 de ani și soțul acesteia, un bărbat de 62 de ani, se deplasau pe partea stângă a părții carosabile.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a pietonilor care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost condus la Centrul de permanență Dragomirești, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Femeia nu a putut fii testată alcoolscopic, din cauza leziunilor suferite, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge la Spitalul orășenesc Vișeu de Sus.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.