Potrivit Poliţiei Galaţi, ambulanţa se afla în misiune şi mergea la un caz medical în momentul producerii accidentului. Salvarea a intrat într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului având semnalele acustice şi luminoase pornite. Din primele date, se pare că şoferul autoturismului nu a acordat prioritate de trecere autospecialei iar cele două vehicule s-au ciocnit violent, iar în urma impactului, maşina a ricoşat într-un stâlp pe care l-a rupt.
„Poliţia a fost sesizată cu privire la producerea unui accident în intersecţia străzilor Basarabiei şi George Coşbuc. Din primele date, o ambulanţă care se deplasa pe George Coşbuc a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului având semnalele acustice şi luminoase pornite şi a intrat în coliziune cu un autoturism. A rezultat rănirea uşoară a unui copil de aproximativ 10 ani din maşină. Cei doi şoferi nu au au fost răniţi”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, Crina Dragu.
Circulaţia în zonă s-a desfăşurat cu dificultate deoarece semaforul aflat pe stâlpul rupt s-a întrerupt.
Poliţiştii rutieri au fost nevoiţi să dirijeze traficul până când maşinile avariate au fost înlăturate de pe carosabil.
În acest caz se fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier.
Sursa: Mediafax