Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, Delia Rogojină, a declarat că accidentul a avut loc pe Drumul Judeţean 251, în apropiere de localitatea Schela, scrie Mediafax.
„Este un accident în care au fost implicate două autoturisme. Pe DJ 251, în apropierea localităţii Schela, un tânăr de 22 de ani a pătruns de pe un drum secundar, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 44 de ani. În urma coliziunii, au fost rănite nouă persoane, dintre care cinci dintr-o familie”, a declarat Rogojină.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că una dintre victimele accidentului a fost încarcerată, fiind solicitat elicopterul SMURD.
„Pentru una dintre victime a fost solicitat elicopterul SMURD. În zonă intervine autospeciala de transport victime multiple. Din primele informaţii, persoanele rănite sunt conştiente”, a declarat Chiriţă.
Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.