Două femei cu vârstele de 22 şi 42 de ani, din Bulgaria, au decedat într-un accident de circulaţie care a avut loc, duminică dimineaţa, pe DN 6, între localităţile Jupa şi Zăgujeni.
Potrivit primelor date ale poliţiştilor, autoturismul în care se aflau cele două femei, şi care circula spre Caransebeş, ar fi pătruns pe contrasens şi s-ar fi lovit de un autocamion TIR înmatriculat în Turcia. După impact, autotrenul a fost lovit din spate de o autoutilitară înmatriculată în judeţul Caraş-Severin.
"Ansamblul de vehicule era condus de un cetăţean turc în vârstă de 51 de ani, iar autoutilitara de un bărbat din Caransebeş, în vârstă de 38 de ani. Ambele autovehicule circulau în direcţia Caransebeş-Lugoj. În autoturism se aflau două femei de naţionalitate bulgară, conducătoarea auto în vârstă de 22 de ani şi pasagera dreapta faţă, de 42 de ani, care au decedat", a precizat sursa citată.
Şoferii camionului TIR şi autoutilitarei au fost testaţi cu aparatul etilotest şi a rezultat că nu consumaseră alcool. Cei doi bărbaţi nu au suferit vătămări corporale în urma accidentului.
Traficul rutier a fost blocat în zonă pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea cercetării la faţa locului.