În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane, două femei şi un bărbat.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială ISU şi mai multe echipaje de poliţie.
Traficul rutier a fost blocat total pe DJ 546 mai mult timp.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, una dintre persoanele rănite, o tânără de 26 de an, a rămas în autoturism în urma impactului dintre cele două maşini.
"Pompierii au acţionat pentru extragerea victimei încarcerate, concomitent cu acordarea primului ajutor tuturor persoanelor implicate în accident. Femeia încarcerată, în vârstă de 26 de ani, care se afla singură în autoturism, politraumatizată prin accident rutier, a fost transportată la UPU Slatina, conştientă. Celelalte două persoane, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, şi o femeie, în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în localitatea Comani, conştiente şi cooperante, cu diverse traumatisme, au fost transportate tot la UPU Slatina", a precizat sursa citată.
Polițistii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul, potrivit realitateadeolt.net.