Conform purtătorului decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „traficul pe A1 sens Arad-Timisoara este blocat, la fața locului se află și un echipaj de la poliția autostrăzi. Accidentul este produs la km 532, traficul este deviat la km 536 pe DN 69”.
„În accident sunt implicate 1 autotren încărcat cu fier vechi, 1 autocisternă cu bitum fierbinte și 1 autoturism. Există scurgeri de bitum. Nicio persoană nu a fost transportată la spital”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.