Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi, în accidentul produs miercuri seară, pe DN 6, au fost implicate trei autoturisme, iar două persoane au murit, în timp ce una a fost rănită, conform news.ro.
"În accident au fost implicate trei autovehicule, un autoturism, avariat uşor, un autotren şi o autoutilitară. În urma impactului dintre autoutilitară şi autotren, primul vehicul a fost aruncat peste viaduct, în gol, de la o înălţime de aproximativ 50 metri. Au decedat două persoane şi alta a fost rănită, fiind preluată de echipajele ISU Mehedinţi şi dusă la spital. Victimele se aflau în autoutilitară. De asemenea, cabina autotrenului a luat foc în urma impactului, intervenind echipajele ISU. Poliţiştii rutieri cercetează la faţa locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul", a declarat Mădălina Viziru, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
Din primele verificări ale Poliţiei, unul dintre pneurile autotrenulului, care era încărcat cu fier şi se deplasa spre Slatina, a explodat, şoferul pierzând controlul asupra volanului. TIR-ul a acroşat un autoturism după care s-a răsturnat pe şosea, de el izbindu-se o autoutilitară.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul se desfăşoară pe un singură bandă.
Circulaţia rutieră a fost întreruptă peste două ore, pe DN6 Drobeta Turnu Severin - Orşova, pe viaductul Tatarovăţ, din cauza acestui accident. În urma impactului, cabina autotrenului a luat foc, iar autoutilitara a căzut în apropierea rambleului căii ferate, motiv pentru care şi circulaţia feroviară pe magistrala 900, între Drobeta - Turnu Severin şi Orşova, a fost blocată.