O fetiță de un an și jumătate a fost lovită mortal de o mașină, joi seara, al cărei șofer efectua o manevră de mers înapoi. Accidentul a avut loc în localitatea Stâna, județul Satu Mare.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un șofer de 29 de ani, din Stâna, ar fi efectuat manevra de mers înapoi și ar fi accidentat o minoră de 1 an și 6 luni, care s-ar fi aflat în spatele autoturismului, în calitate de pieton.
În urma impactului, fetița a murit.
După accident, bărbatul ar fi parcat autoturismul în curtea unui imobil. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia.