În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau şapte persoane. Conform ISU Neamţ, cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă şi s-au răsturnat în curţile a două gospodării, relatează News.ro.
În urma impactului patru persoane au rămas încarcerate, însă trei dintre acestea s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie.
”Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au acţionat pentru descarcerarea victimelor. Din păcate, trei persoane (bărbaţi de 17, 18 şi 22 de ani) prezentau semne incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul acestora”, precizează reprezentanţii ISU.
Alte trei persoane - două fete de 19 şi 22 de ani şi un un băiat de 18 ani - cu multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele SAJ şi SMURD şi transportate la spitalul din Târgu-Neamţ şi la UPU Piatra-Neamţ.
Un bărbat de 23 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.
Alte două persoane cu atacuri de panică, rude ale victimelor, au fost asistate de echipajele medicale la locul evenimentului, refuzând şi ele transportul la spital.