Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, bărbatul rănit are 53 de ani şi este din judeţul Cluj.
„Astăzi, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz-Bai au intervenit la un eveniment rutier semnalat pe raza oraşului. Din primele date, o autoutilitară condusă de un bărbat de 49 de ani, din Sângeorz-Băi, a intrat în coliziune cu un utilaj de asfaltare condus de un bărbat de 53 de ani, din Băişoara, judeţul Cluj. În urma impactului dintre cele două vehicule, bărbatul de 53 de ani a fost proiectat în afara utilajului, fiind rănit. Şoferul de 49 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cazul şoferului de 53 de ani, testarea cu aparatul etilotest nu s-a putut realiza, urmând să-i fie recoltate probe biologice de sânge la spital", a transmis IPJ.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a precizat că şoferul utilajului de asfaltare a suferit un traumatism cranian şi a fost transportat cu un elicopter SMURD la o clinică de specialitate din Târgu-Mureş.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi siguranţă în muncă.
Fiind vorba despre un accident de muncă, acest caz va intra şi în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud.