În total, 10 bărbați, 10 femei și o copilă de 11 ani au fost transportați la spital. Accidentul a avut loc în localitatea Viziru, iar în autocarul respectiv se aflau cetățeni din Republica Moldova.
Șoferul în vârstă de 47 de ani, de origine bulgară nu a consumat băuturi alcoolice, însă, din cauza oboselii nu ar fi văzut la timp remorca semnalizată pe traseu.
Oamenii legii au deschis un dosar penal in acest caz și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul,
„În noaptea de vineri spre sâmbătă 25 spre, 26 august a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 584, între localitățile Bărăganul și Însurăței ar fi avut loc un accident rutier cu victime multiple. La ora 00.40 s-a activat Planul roșu de intervenție. ISU Dunărea Brăila a intervenit cu 4 ambulante SMURD, 7 ambulanțe SAJ dintre care 2 cu medic., 3 ASAS și o autospecială de transport personal și victime multiple. În sprijin s-a deplasat la locul intervenției 2 ambulanțe SAJ și o ATPVM (ISU) de la Ialomița si o ATPVM de la ISU Galați.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele cercetări, au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un autocar cu care transporta 72 de persoane, cetățeni din Republica Moldova, pe DE 584, dinspre Însurăței către localitatea Bărăganul, ar fi lovit o semiremorcă ce se afla pe partea carosabilă, semnalizată corespunzător. În urma evenimentului, au fost transportate la spital 21 de persoane, dintre care 19 (12 cu ambulanțe SAJ Brăila și 7 cu ambulanțe SMURD Brăila) au fost transportate la UPU Brăila și 2 victime la UPU Slobozia, județul Ialomița. Victimele transportate la UPU au intre 11 si 78 ani, 10 barbati, 11 femei din care o minora. Au prezentat politraumatisme (cranio cerebrale, plagi la membre, fracturi, dureri in diferite zone ale corpului”, potrivit Poliției.
Sursă FOTO: probr.ro