Aceasta este povestea lui Gary Leon Ridgway. Născut în Salt Lake City, şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă în Utah. A fost căsătorit de trei ori. A rămas în istorie ca fiind "criminalul din Green River", locul unde a aruncat cele mai multe cadavre.
În ciuda faptului că a recunoscut doar 48 de crime, bărbatul este acuzat că ar fi comis aproximativ 60 de omoruri, toate victimele sale fiind femei. Numărul l-a făcut să fie catalogat ca fiind cel mai mare criminal în serie din istoria Statelor Unite.
Potrivit biografiei sale, carte care face, şi astăzi, vâlvă în Statele Unite, Gary a început şirul crimelor undeva în 1982. La început, victimele sale erau prostituate sau tinere fete care stăteau pe stradă. După ce le aducea acasă, acesta le ucidea cu sânge rece, prin strangulare, apoi le arunca fără pic de remuşcare cadavrele în zonele împădurite, sperând să nu le găsească nimeni.
Deşi căsătorit, acesta era recunoscut în cercurile rău famate ca fiind un client fidel al prostituatelor.
În timpul procesului, judecătorul a permis rudelor victimelor să vorbească despre suferinţa de a le pierde pe cele care au căzut pradă ucişagului cu sânge rece. Mărturia unui bătrân, însă, tatăl uneia dintre femeile ucise cu sânge rece, l-a făcut, într-un final, pe Gary să clacheze şi să izbucnească în lacrimi.
Gary a făcut o înţelegere cu procurorii. În schimbul mărturisirii crimelor, pentru ca autorităţile şi, ulterior, familiile victimelor să recupereze trupurile, acesta a fost asigurat că nu va primi pedeapsa cu moartea.
"Părea că nu are niciun fel de remuşcare pentru ceea ce făcuse. A ucis atât de multe femei încât nu-şi mai amintea cine erau sau cum arătau. Nu-mi vine să cred că cineva a putut să ia viaţa atâtor femei şi nici măcar să le mai ţină minte", povesteşte mama uneia dintre tinerele ucise.
"Ai spus că n-a însemnat nimic pentru tine, dar pentru noi însemna totul", a spus mama altei victime.
În timp ce oamenii vorbeau, rând pe rând, despre victimele lui Gary, acesta nu schiţa niciun fel de emoţie. Din când în când, clipea... Atât! Apoi, brusc, ceva s-a întâmplat şi bărbatul a cedat. Tatăl uneia dintre victimele sale l-au luat prin surprindere, dând dovadă de o omenie ieşită din comun. Mai ales într-un moment ca acela...
Ce a spus bătrânul? "Domnule Ridgway, în sală sunt oameni care te urăsc. Nu mă număr printre ei. Deşi ai făcut dificil să mai cred în faptul că trebuie să fac voia Domnului. Aceea de a ierta... Te-am iertat, domnule!"