La vârsta de 6 ani, Welles Crowther a început să poarte o bandană roşie. O avea de la tatăl său, Jefferson. Nu ieşea din casă fără să o ia cu el.
Şi-a dorit dintotdeauna să fie pompier, dar, în acelaşi timp, visa să aibă o slujbă pe Wall Street. După absolvire, însă, a devenit agent de bursă. Biroul lui era în Turnul de Sud de la World Trade Center, undeva la etajul 104.
În ziua de 11 septembrie 2001, tânărul şi-a sunat mama imediat ce avionul a intrat în Turnul din Nord. "Mamă, sunt Welles, vreau să-ţi spun că sunt bine", i-a spus acesta.
Acesta ajunsese deja la etajul 78. Aştepta, alături de alţi oameni, să ia liftul şi să iasă din clădire.
La ora 9:02, al doilea avion a intrat în Turnul din Sud, lovind, în diagonală, etajele 78-84.
"La un moment dat, am auzit vocea unui bărbat care striga cât îl ţineau puterile: 'Am găsit scările, urmaţi-mă! Ajutaţi doar persoanele pe care chiar le puteţi ajuta!' Exact aşa a spus... Apoi ne-am ridicat şi l-am urmat", a povestit Ling Young.
Welles a reuşit să conducă oamenii până la etajul 61. I-a lăsat, apoi, pe mâna pompierior, care i-au dus până la etajul 40, la lifturile care funcţionau. Apoi a urcat înapoi, pentru a salva mai multe vieţi.
După 6 luni, pompierii au recuperat dintre dărâmături trupul neînsufleţit al tânărului. Era lângă trupurile unor pompieri, şi ei morţi la datorie.
La două luni după descoperirea trupului său, părinţii lui Welles au citit într-un ziar o poveste despre cele 102 minute cât a mai durat până când turnul s-a prăbuşit.
Judy Wein, o femeie care a fost salvată din Turnul de Sud, vorbea despre un tânăr care purta o bandană roşie. În acel moment, mama lui Welles, Allison, a izbucnit în lacrimi. Şi-a dat seama că vorbea despre fiul ei. Era un erou!
Astăzi, cel puţin 12 persoane sunt în viaţă datorită sacrificiului pe care l-a făcut Welles.