Pelerinajul de Sfântul Dimitrie va dura 8 zile
Încă de la primele ore credincioșii s-au așezat la coadă pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor. Cel mai mare pelerinaj din Capitală se va desfășura pe dealul Patriarhiei timp de opt zile.
„ - Pentru sănătate, pace, înțelegere, înțelepciune, să ne dea Dumnezeu ce e mai bun și să ne facă mai buni.
- Aveți speranța în Dumnezeu?
- Da, că m-a vindecat de cancer!”, spun credincioșii.
„Pentru sănătate, pentru liniște, pentru pace, asta e singura speranță a noastră, credința, religia!”, a mărturisit o femeie.
„Mă rog pentru pace în lume, pentru sănătate, bună stare și să ne ajute bunul Dumnezeu să avem parte de un președinte că vin alegeri și facem politică... nu avem ce face și în ușa bisericii. Să ne ajute Dumnezeu, să ne lumineze mințile românilor, să știm ce să alegem.”, a spus un alt creștin.
Joi va avea loc procesiunea Calea Sfinților, atunci când racla cu Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou va fi scoasă pe străzile Capitalei, înconjurată de sute de preoți și sute de credincioși.
Iar imediat după procesiune racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel nou, dar și racla cu moaștele Sfinților C-tin și Elena, Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Lazăr vor fi puse în baldachinul de vară al Patriarhiei spre închinare.