”În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de Coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate”, anunţă preşedintele Camerei Deputaţilor.
La Secretarul general adjunct se va desfiinţa un 1 post, la Direcţia de comunicare, Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare, Direcţia informatică, 15 posturi, iar la Departamentul economic şi cel de resurse umane -14 posturi.
Alte posturi care se vor desfiinţa sunt:
- Direcţia de control şi Serviciul audit - 8 posturi;
- Direcţia studii parlamentare şi Direcţia externe şi protocol -13 posturi;
- Departamentul transporturi şi administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică – 45 posturi;
- Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic operativă şi Direcţia achiziţii publice – 19 posturi;
- Centrul internaţional de conferinţe – 37 posturi.
”Propunerea pentru noua organigramă va fi supusă, miercuri, 29 ianuarie, aprobării Biroului permanent, apoi va fi prezentată în plenul Camerei Deputaţilor spre adoptare”, mai anunţă preşedintele Camerei Deputaţilor.
El precizează că întregul demers va respecta legislaţia în vigoare privind dialogul social.
”Au avut loc discuţii cu reprezentanţii sindicatelor şi a fost reiterat faptul că vor fi respectate prevederile legale în materie de concedieri colective. Cele 35 de milioane de lei economisite anual din anvelopa salarială vor fi însoţite de economii generate de eficientizarea cheltuielilor de regie ale instituţiei”, mai spune Ciprian Şerban.