Compania Națională de Petrol din Abu Dhabi a lansat un proiect-pilot în benzinăriile locale care a constat în impementarea de roboți dotați cu inteligență artificială, gata să alimenteze automobilele clienților.
Tehnologia va fi folosită pentru a ajuta personalul existent să crească productivitatea și să reducă timpii de așteptare. Brațul robotizat folosește tehnologia de viziune computerizată și este conceput pentru a fi rapid și ecologic.
„Pășește în viitor la benzinăria de ultimă generație a ADNOC! Veniți cu mașina în benzinărie și lăsați sistemul robotizat de alimentare să vă recunoască mașina și preferințele de combustibil - nu este nevoie să ridicați un deget. Dacă preferați interacțiunea umană, însoțitorii sunt echipați cu tehnologie care cunoaște imediat nevoile vehiculului dumneavoastră”, se laudă benzinăria în descrierea videoclipului de pe YouTube.
„Șoferul vine cu mașina în benzinărie, camera recunoaște tipul autoturismului și nevoile de combustibil, și apoi robotul face toată treaba”, mai spun reprezentanții benzinăriei.
Acest braț robotizat utilizează senzori și camere pentru a se deplasa către vehicul, pentru a deschide capacul rezervorului de combustibil și a regla direcția duzei.