Până nu demult, Matthew Burgess ducea o copilărie normală. Într-o dimineaţă însă, totul avea să se schimbe dramatic: băieţelul s-a trezit cu febră foarte mare, iar după câteva ore a căzut într-un somn profund. În zadar au încercat părinţii să îl treazească, aşa că, după mai multe ore în care micuţul nu reacţionase deloc, a fost transportat de urgenţă la spital.
Medicii au crezut iniţial că Matthew suferă de meningită, dar rezultatele analizelor au infirmat acest diagnostic, scrie The Mirror.
"Ne-au spus că s-ar putea să fie o disfuncţie a creierului. Iar în tot acest timp, el dormea încă", a povestit Michelle, mama băiatului.
Două săptămâni au trecut până când puştiul a deschis ochii din nou. Dar problemele abia începeau: după ce s-a trezit, copilul nu mai putea vorbi, merge sau să stea în picioare.
"A fost îngrozitor. La început nu ştiam dacă se va mai trezi, apoi a trebuit să înveţe din nou să meargă şi să vorbească", a mai spus Michelle.