Sarah se ocupa de organizarea concursurilor de frumuseţe pentru copii. Într-o zi, aceasta a început să primească mesaje denigratoare la adresa sa. La început, nu le-a dat prea mare importanţă, deşi începuse să fie tot mai tristă... Ulterior, părinţii concurentelor au început s-o hărţuiască. Sarah a început să izbucnească în lacrimi. O făcea ori de câte ori deschidea calculatorul. Crizele de depresie au devenit zilnice şi erau din ce în ce mai puternice.
"Când auzi vorbindu-se de hărţuire online, tinzi să crezi că se referă doar la copii care îşi bat joc unii de alţii. Din păcate, tot mai mulţi adulţi sunt victime ale acestui tip de hărţuire. Nu mulţi vorbesc, însă, despre astea, de ruşine... Eu ajunsesem să nu mai pot face nimic. Nu mă mai puteam îmbrăca... De multe ori, nici nu reuşeam să mă dau jos din pat mai devreme de prânz. Mai mult, plângeam într-una... Este ceva inuman!", povesteşte Sarah.
Depresia şi teama au mers atât de departe încât tânăra a renunţat la propria nuntă.
După luni bune de chin, Marea Britanie a implementat noi legi care au început să permită victimelor să-şi dea în judecată hărţuitorii. De o astfel de lege a beneficiat şi Sarah, care a primit, într-un final, daune de 15.000 de lire sterline de la agresori.