Accidentul s-a produs în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 22. Un bărbat de 46 de ani conducea un Opel cu numere de Bulgaria pe bulevardul I.C. Brătianu, pe a doua bandă, dinspre Valu lui Traian către bulevardul Aurel Vlaicu. La un moment dat, ajungând în dreptul intersecţiei cu strada Palas, şoferul l-a accidentat pe M. Z., de 45 de ani, din Tulcea, care traversa strada pe trecerea de pietoni.
În urma coliziunii, şoferul nu s-a sinchisit să tragă pe dreapta, ci şi-a continuat drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La faţa locului însă, din impact, i-a rămas oglinda stângă a maşinii, astfel că poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au avut o pistă. De mare folos le-a fost şi un martor, care a văzut tot ce s-a petrecut şi chiar a reţinut o parte din numărul autoturismului. Poliţiştii au căutat în baza de date maşina suspectului şi au dat de adresa bărbatului de 46 de ani.
La domiciliu se afla soţia acestuia, care le-a declarat oamenilor legii că nu ştie unde este soţul ei, că trebuia să o ia de la serviciu însă nu a mai ajuns, iar când a ajuns aceasta acasă el nu era. Într-un final, soţia bărbatului a reuşit să ia legătura cu acesta şi i-a spus să vină imediat acasă, pentru că a fost identificat de poliţişti. Petruţ Vlăduceanu a refuzat să meargă acasă, însă i-a spus soţiei unde stă ascuns. Poliţiştii rutieri au ajuns imediat în locul respectiv şi l-au găsit pe bărbat.
Vezi mai multe pe cugetliber.ro.