Averea totală a celor mai bogaţi 300 de oameni din lume este de 3,7 trilioane de dolari, scrie Capital.ro. Cel mai mult au câştigat cei care au afaceri în IT, conform Bloomberg. Din cei 300 de miliardari analizaţi, doar 70 au înregistrat o scădere a averii.
Marele câştigător al anului 2013 este Bill Gates, co-fondatorul Microsoft. Miliardarul în vârstă de 58 de ani şi-a văzut averea crescând anul trecut cu 15,8 miliarde de dolari, atingând valoarea de 78,5 miliarde de dolari. Acţiunile Microsoft au crescut cu 40% anul trecut, fâcându-l pe Gates cel mai bogat om din lume. El a recăpătat prima poziţie de la mexicanul Carols Slim.
De asemenea, Gates a mai câştigat şi de pe urma creşterii acţiunilor Canadian National Railway şi Ecolab care au crescut cu 34%, respectiv 45%.
Bill Gates deţine acţiuni la mai multe companii prin intermediul Cascade Investment LLC. Mai puţin de un sfert din avere o reprezintă acţiunile Microsoft. Averea lui Gates ar fi fost şi mai mare dacă miliardarul nu ar fi donat 28 de miliarde de dolari fundaţiei care îi poartă numele, Bill & Melinda Gates Foundation.