În Piața Victoriei, manifestanții au venit pentru a 17-a zi consecutiv, de la decizia de Guvernului de a adopta o ordonanță de modificare a Codurilor penale.
Punctul culminant al manifestaţiei a fost atins în jurul orei 21.00, când toţi protestatarii şi-au aprins lanternele telefoanelor mobile şi au cântat imnul naţional.
Manifestanţi au fluierat, au fluturat steaguri tricolore şi au scandat: "Zi de zi aici vom fi", "Demisia", "DNA să vină să vă ia", "Jos Guvernul", "Hoţii", "PSD, ciuma roşie", "Şobolanii", "Jos Tăriceanu, Dragnea şi Grindeanu", "Uniţi, salvăm toată România".
De asemenea, în jur de 30 de persoane au venit și la Palatul Cotroceni, exprimându-și susținerea față de Executivul Grindeanu.
Echipaje ale Poliției și Jandarmeriei au fost mobilizate în aceste zone pentru a menține ordinea publică.