Iată de ce e bine să întrebi întotdeauna pediatrul înainte de a-i da pastile copilului tău, cu atât mai mult în primii ani de viață. Bebelușîi sunt cu precădere mai vulnerabili la efectele secundare produse de medicamente, așa încât gândește-te de două ori înainte de a-i da pastile, chiar dacă sunt fără rețeta sau medicamente naturiste.
Când micuțul tău e bolnav, e bine să mergi cu el la medic, indiferent dacă simptomele îți par sau nu grave.
Chiar și o răceală banală e bine să fie tratată numai cu medicamentele indicate de pediatru. Poate cea mai mare greșeală a părinților este să le administreze copiilor, în astfel de cazuri, medicamente pe care le iau și ei. Poate fi vorba de un simplu analgezic sau de un remediu pentru răceală – pastilele destinate adulților nu sunt potrivite pentru copii!
În cazul în care micuțul tău se simte rău (are vărsături sau erupțîi cutanate) după ce a luat pastile, mai ales dacă acestea nu au fost avizate de specialist, cheamă imediat medicul de familie. De asemenea, dacă bebelușului îi e rău și bănuieșți că a înghițit accidental pastile (ai găsit un flacon desfăcut lângă el), mergi cu el la pediatru.
Pentru a evita astfel de probleme, ține întotdeauna medicamentele cât mai departe de copii (într-un loc ferit și închis, la care să nu poată ajunge în lipsa ta) și nu le administra pastile decât la sfatul pediatrului. Unele medicamente sunt deosebit de periculoase pentru cei mici, în special pentru bebeluși. Chiar dacă tu (sau copiii tăi mai mari) le-ați luat fără probleme, juniorul tău poate fi în pericol dacă îi dai astfel de pastile.
Iată care sunt acestea:
1. Aspirina
Nu îi da niciodată bebelușului aspirina sau alte medicamente care conțîn aspirina, decât dacă așa ți-a spus medicul pediatru. Aspirina îi poate face pe copii vulnerabili la apariția sindromului Reye, o boală rară dar fatală.
Verifică întotdeauna medicamentele pentru copii pe care le cumperi de la farmacie că să vezi dacă au sau nu aspirina și citește cu atenție etichetele (câteodată, aspirina este trecută în lista de ingrediente sub numele de „salicilat" sau „acid acetilsalicilic"). Dacă bebelușul tău face febra sau are alte simptome de răceală, în loc de aspirina, întreabă medicul dacă îi poți da acetaminofen sau ibuprofen, însă ține minte că ibuprofenul nu trebuie administrat micuților care nu au împlinit încă vârstă de 6 luni.
2. Medicamente pentru tuse și răceală (fără rețetă)
În caz de gripă sau răceală, dar și contra tușei, părințîi sunt tentați să cumpere pentru bebeluși medicamente uzuale, disponibile fără rețeta și pe care ei înșiși le-au luat de multe ori. Iată de ce e important să știi că nu trebuie să faci niciodată asta. Studiile au arată că aceste medicamente nu funcționează în cazul copiilor atât de mici, deci nu le pot trata simptomele, ba mai mult, pot fi chiar periculoase, în special dacă sunt administrate în doze mai mari decât cele recomandate.
Pe lângă efectele secundare pe care le pot provoca de obicei, cum sunt somnolență, problemele de stomac, erupțiile cutanate și urticaria, medicamentele pentru tușe și răceală pot determina la bebeluși și alte reacțîi, mai severe: ritm cardiac alert, convulsii și chiar deces. În fiecare an, mii de copilași ajung la Urgențe din cauza supradozei de medicamente contra tușei și răcelii. Dacă bebelușul tău a răcit, încearcă să-i alini simptomele prin câteva remedii casnice, că de exemplu administrarea de lichide calde, desfundarea nasului cu ajutorul pompitei speciale și folosirea unui umidificator că să-l ajuți să respire mai bine.
3. Medicamente antivomitive
La fel că aspirina, medicamentele pentru stările de greață și vărsături (antiemetice) nu trebuie administrate bebelușilor decât la indicația medicului. Majoritatea acceselor de vomă sunt destul de scurte, iar cei mici le pot face față fără ajutorul pastilelor. În plus, medicamentele antivomitive prezintă o serie de riscuri și posibile complicațîi, care le pot face periculoase. În cazul în care bebelușul tău are vărsături și începe să se deshidrateze din cauza lor, cere sfatul medicului despre ce poți face că să-l ajuți, dar nu îi da niciodată pastile din proprie inițiativa.
Citește continuarea pe sfatulparintilor.ro