Motivul ar fi blocarea conturilor CFR Marfă pentru recuperarea unor datorii către CFR Infrastructură, în valoare de 800 de milioane de lei.
La sfârşitul lunii aprilie, mii de feroviari au ieşit în stradă şi au pichetat Guvernul, dar şi Ministerul Transporturilor, cerând finalizarea şi adoptarea Statutului personalului feroviar, cât şi rezolvarea situaţiei critice de la CFR Marfă care, potrivit lor, se îndreaptă cu paşi rapizi spre faliment.
Pe 20 aprilie, la o întâlnire cu sindicatele, Ministrul Transporturilor Lucian Şova a cerut CFR SA să recupereze datoriile, inclusiv de la CFR Marfă, pentru a putea face investiţii în infrastructură.