„În luna aceasta nu numai din PNRR ci şi din politica de coeziune, banii alocaţi în mod curent din fondurile UE, avem în lucru peste 700 de milioane de euro, pe care îi avem de accesat şi trimitem în mod curent documente la Comisia Europeană şi este o sumă constantă care vine lunar.
Sancţiunile pe care le avem ca urmare a faptului că nu îndeplinim o reformă la care ne-am angajat, considerată strategică pentru România, cam acolo ajungem, ca şi cost, 700 de milioane de euro putem pierde dacă nu implementăm reformele la care ne-am angajat prin PNRR. Este o amendă cam usturătoare pentru România dar are consecinţe asupra unei părţi însemnate a populaţiei, dacă e să discutăm de reforme cu componentă socială, sau poate să afecteze siguranţa energetică, cea economică, inclusiv componenta de infrastructură”, a declarat Marcel Boloș.
„Avem al doilea cel mai complex PNRR, avem peste 500 de jaloane şi ţinte, după Spania, cu 507 de jaloane şi ţinte.
Sunt ţări care au fost mai prudente. Puteam cu jaloane mai consistente, să ţintim lucruri mari. (..) În abordările strategice, când ai un timp limitat la dispoziţie şi Comisia insistă să nu fie un mecanism definitiv, în astfel de situaţii nu îţi permiţi o puzderie de jaloane şi ţinte, unele au o valoare de 10 milioane de euro, asta face grea misiunea celor care implementează, pentru ca la acele termene să pui pe masă rezultate”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, miercuri, la un post TV.