Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare din judeţul Hunedoara, inspectorul Florin Berar, peste 500 de persoane care îşi ispăşesc pedepsele în cadrul acestui centru de detenţie şi alţi peste 200 de deţinuţi din două penitenciare din Bistriţa-Năsăud şi Mehedinţi au fost incluşi într-un proiect privind organizarea unor cursuri de calificare.
Acţiunea face parte din proiectul "LIN 2013 - Libertate prin integrare", a cărui valoare este de 1,5 milioane de euro. Finanţarea provine din fonduri europene, contribuţia Penitenciarului Bârcea Mare, unde se va derula proiectul, pe parcursul unui an şi jumătate, fiind de 2%. "Se derulează 39 de cursuri pentru opt meserii, de la lucrător în cultura plantelor, lucrător-finisor în construcţii, lucrător în tâmplărie, lucrător în alimentaţie, patiser, cioplitor în piatră şi marmură, agent dezinsecţie/deratizare până la mecanic vulcanizator. Aceste cursuri sunt susţinute de 23 de lectori, 11 pentru partea teoretică, iar 12 pentru cea practică", a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, inspectorul Florin Berar.
Mai multe pe Mediafax