Datele de la Registrul Comerţului, analizate de economiştii de la agenţia KeysFin, arată că, în intervalul 2009-2014, 556 de minori au fost înregistraţi oficial ca acţionari la 153 de firme din diverse domenii de activitate.
Din analiza KeysFin rezultă că numărul copiilor implicaţi în afaceri a crescut exponenţial, de la 25 înregistraţi în 2009, la 32 în 2012 şi 77 în 2013.
Recordul a fost atins în 2014, când au fost înregistraţi 379 de copii acţionari, iar excepţiile le-au reprezentat anii de criză 2010-2011, când au fost înregistraţi 21 şi, respectiv, 22 de minori acţionari.
"Statistica demonstrează câteva tendinţe care se definesc tot mai bine în business-ul românesc. Avem de-a face, în primul rând, cu perspectivele unui schimb de generaţii - sunt mulţi părinţi care încearcă să-şi înveţe copiii să le urmeze paşii în afaceri, trecând acţiunile pe numele lor", arată autorii analizei.
Potrivit agenţiei de servicii financiare şi credit risk management KeysFin, în unele cazuri, afacerile sunt trecute pe numele copiilor pentru a le pune la adăpost de eventuale probleme, dar, pe de altă parte, sunt tot mai multe cazuri de adolescenţi cu spirit antreprenorial care îşi croiesc viitorul încă de pe acum.
Analiza KeysFin mai arată că, în privinţa domeniilor de activitate preferate de copiii acţionari, comerţul cu amănuntul se află pe primul loc, cu 60 de firme. Urmează hotelurile şi restaurantele, cu 22 de societăţi, sectorul construcţiilor, cu 19 firme, transport şi depozitare (15), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (14), tranzacţii imobiliare (13) şi activităţi de spectacole, culturale şi recreative (10).
"Ne-au atras atenţia, în special, firmele cu activităţi pe internet. Acolo este un domeniu în care adolescenţii, familiarizaţi cu noile tehnologii, excelează în unele cazuri. Vorbim în principal de magazine online şi de site-uri recreative care generează câştiguri semnificative, cu investiţii reduse", spun analiştii KeysFin.
Economiştii estimează că numărul minorilor cu spirit antreprenorial va creşte substanţial în anii următori, pe fondul dezvoltării unei oferte educaţionale dedicată celor mici.