„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această seară pe DN 5 C, la ieşirea dinspre localitatea Vedea spre Cetăţuia, în urma producerii unui accident rutier între două autoturisme şi o autoutilitară, în evenimentul rutier fiind implicate 11 persoane. La faţa locului s-au deplasat 16 subofiţeri cu Autospeciala pentru Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM), ambulanţa SMURD, descarcerarea din cadrul Detaşamentului de pompieri Giurgiu şi trei ambulanţe SAJ, tip B”, se arată într-un comunicat de presă emis de ISU Giurgiu.
Salvatorii ajunşi la faţa locului au constatat că într-unul dintre autoturisme se afla doar şoferul, fără traumatisme vizibile şi în cel de-al doilea autoturism se afla o familie, cu un copil în vârstă de doi ani, tatăl cu traumatism de membru inferior, mama, traumatism de membru superior, iar copilul fără traumatisme vizibile.
În cel de-al treilea vehicul implicat, autoutilitara, se aflau şapte persoane, dintre care trei au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital.
Din cele cinci persoane transportate la spital, trei au fost preluate de ambulanţe SAJ, una cu ambulanţa SMURD, iar ATPVM-ul a transportat mama şi copilul în vârstă de doi ani.