Iată care sunt zodiile cărora le place să bea şi care mai fac şi urât după ce consumă băuturi alcoolice:
Scorpion
Scorpionul poate fi considerat, pe bună dreptate, beţivul zodiacului. Nu poate să stea la o masă fără un pahar de alcool în faţă. El vrea să se simtă bine şi nu îi pasă de ceea ce cred ceilalţi despre faptul că el bea şi la 7 dimineaţa. Când se îmbată devine suspicios, are impresia că toată lumea îl trădează, ajunge în stări depresive. Apoi continuă astfel zile la rând, încercând să se trateze. Vorbeşte vulgar, jigneşte şi chiar devine agresiv la băutură.
Berbec
Berbecului îi place să petreacă, să se simtă bine şi de aici până la a îneca totul în alcool e doar un pas. Preferă tăria, dar nu ţine prea tare la băutură şi se matoleşte rapid, după doar câteva pahare de whiskey sau vin. Dar e foarte amuzant atunci când aburii alcoolului i s-au urcat la cap. Spune bancuri şi nu face urât. Alcoolul este un viciu la care e predispus şi dacă nu este atent îl poate scapa de sub control.
Fecioara
Fecioara nu iubeşte neapărat alcoolul, dar pentru ea este un mijloc bun de introspecţie. Pentru că este o perfecţionistă şi pentru că se află mereu în dilema lucrului bine făcut se va îmbată crezând că în acest fel va vedea lucrurile mai limpede. Ajunge să facă uşor abuz de alcool, amestecând chiar tipurile pe care le consumă. Depăşeşte uşor limitele şi ajunge să vorbească necontrolat şi chiar să jignească în cel mai urât mod.
Rac
Bărbatul din Rac bea oricând, chiar şi la 10 dimineaţa. Consideră că dacă vrea să se simtă bine nu are niciun motiv să nu îşi toarne un pahar de tărie. Când se îmbată, devine foarte vorbăreţ şi e în stare să îţi povestească toată viaţa sa. E în stare atunci să îşi verse toate emoţiile. Sunt perioade în care nu se opreşte din băut câte o săptămâna. Devine agresiv verbal şi i se deschide apetitul sexual.
Sursa: ele.ro