Situație șocantă în județul Bihor. Patru persoane din Bihor, inclusiv două fetiţe cu vârste de 2 şi respectiv 4 ani sunt internate în stare foarte gravă în spital după ce s-au intoxicat cu soluţie antiparazitară pentru animale., relatează News.ro
”Este vorba despre 4 persoane care s-au intoxicat cu soluţie antiparazitară pentru animale. Mama şi mătuşa sunt internate pe secţia clinica ATI I, una din ele fiind intubată şi ventilată”, a declarat Lisa Crăiuţ, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţan de Urgenţă Bihor
Cele două fetiţe, de 4, respectiv 2 ani, sunt internate pe secţia Clinică ATI II.
Cea de 4 ani este trează şi conştientă, iar cea de 2 ani este intubată si ventilată mecanic.
Ambii copii s-au intoxicat ca urmare a contactului cu una dintre femei, care a folosit soluţia respectivă, a precizat Crăiuţ.