Lumea este zguduită de evenimente care amintesc de profețiile lui Nostradamus, unul dintre cei mai faimoși clarvăzători din toate timpurile. Astrologul francez a prezis mai multe întâmplări pentru anul 2025, precum războaie, crize economice sau contactul cu ființe extraterestre.
Schimbările climatice
Una dintre profețiile lui Nostradamus a fost legată de schimbările climatice și a dezastrelor naturale, precum incendii, cutremure sau erupții vulcanice. La începutul anului 2025, o serie de astfel de evenimente au avut loc la nivel mondial, lucru care a confirmat predicțiile acestuia. Un exemplu concret sunt incendiile din California, care au cuprins Los Angelesul, Ventura, San Diego și Riverside, scrie Click.ro
Consecințele evoluției tehnologiei
Tot anul acesta se confirmă predicțiile lui Nostradamus legate de tehnologie. Vorbim despre Inteligența Artificială (AI) și calculul cuantic care revoluționează medicina, respectiv algoritmii avansați care permit diagnostice rapide și precise, cât și tratamente personalizate, în timp ce computerele accelerează procesul de dezvoltare al medicamentelor pentru bolile grave. Potrivit citymagazine.si, aceasta a fost inițiativa Franceză pentru Medicina Genomică (PFMG 2025).
Războaie
Despre războaie, clarvăzătorul de origine franceză a prezis că vor fi „crude” pe pământul european. Anul acesta, tensiunile dintre Rusia și Occident au ajuns la un nivel în care forțează liderii UE să organizeze o întâlnire de urgență a șefilor de stat, la Paris. În tot acest timp, Ucraina continuă să lupte pentru suveranitate, iar Polonia și Danemarca cer apărare europeană consolidată. În plus, Germania rămâne într-un con de umbră, preferând să nu se implice în conflict.
Întâlnire cu ființe extraterestre
Conform sursei citate anterior, Nostradamus nu a menționat niciodată contactul direct au anumite ființe extraterestre, însă există unii interpreți ai profețiilor sale care sunt de părere că unele versete sugerează posibilitatea de a descoperi existența vieții inteligențe dincolo de Pământ.
La finalul anului 2024 și respectiv începutul anului 2025, mai multe rapoarte despre obiecte zburătoare (OZN) și-au făcut apariția în New York, ceea ce a stârnit un val de speculații și ipoteze. Mai mulți oameni din America au imortalizat fenomenele luminoase apărute pe cer, dar care au rămas fără explicație, chiar și în ciuda faptului că au fost făcute mai multe investigații de către agenții de aviație și cei spațiali, conform aceleeași surse.