Cel puţin 29 de turişti germani, 11 bărbaţi şi 18 femei, şi-au pierdut viaţa miercuri într-un accident rutier petrecut pe insula portugheză Madeira, informează agenţiile de presă internaţionale. Printre victime nu se numără copii.
Teribilul accident s-a produs la ora 18.30 în momentul în care vehiculul a părăsit carosabilul într-o curbă şi s-a răsturnat, oprindu-se într-o casă construită în pantă. Răniții au fost transportați de urgență la spital.
28 dintre pasageri au murit pe loc, al 29-lea s-a stins la spital. Trei victime, în stare extrem de gravă, au fost operate de urgență, iar alte 23 sunt sub observație. Doar doi dintre turiști au fost externați, relatează agenției de presă Lusa. Șoferul autobuzului și ghidul grupului de turiști au fost răniți, dar au scăpat cu viața.
Turiştii aveau vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani. Anchetatării nu au aflat până la acest moment din ce cauză s-a produs accidentul. Guvernul din Madeira a decretat trei zile de doliu.
Preşedintele portughez, care a anunţat că se va deplasa la Madeira în timpul nopţii, şi-a 'exprimat tristeţea şi solidaritatea tuturor portughezilor în acest moment tragic şi mai ales durerea pentru persoanele apropiate ale victimelor'. Sousa a mai anunţat că intenţionează să vorbească cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier.
Premierul Antonio Costa a anunţat pe Twitter că a contactat-o pe Angela Merkel pentru a-i comunica 'tristeţea' sa în legătură cu producerea ' tragicului accidentului'. El a prezentat 'în numele guvernului portughez cele mai sincere condoleanţe tuturor familiilor afectate'.
Cunoscut sub denumirea de 'insula florilor' sau 'perla Atlanticului', arhipelagul portughez Madeira, situat la 500 de km de coasta Marocului, atrage în fiecare an sute de mii de turişti prin peisajul său vulcanic şi climatul blând. Sezonul de vârf este vara, dar mulţi turişti sosesc şi în perioada sărbătorilor de Paşte.
Un număr record de turişti au vizitat Madeira în 2017, peste 1.3 milioane, în principal britanici (28,6%) şi nemţi (27,6%), conform cifrelor date publicităţii de Biroul de turism din Madeira, citat de AFP.
Format din două insule principale, Madeira şi Porto Santo, arhipelagul are 270.000 de locuitori, dintre care peste 130.000 locuiesc în Funchal, capitala regională.
#Portugal #Breaking Tourist bus crash kills 28 in #Madeira Island. #Caniço Mayor confirms death toll. pic.twitter.com/xhMbURKGI7
— José Miguel Sardo (@jmsardo) 17 aprilie 2019