Potrivit sursei citate, forţele de securitate au găsit pe un drum neasfaltat şapte cadavre, întinse lângă o camionetă găurită de gloanţe. Aparent, cei ucişi erau asasini din cartelurile de infractori, căzuţi într-o confruntare armată. Majoritatea purtau echipament tactic şi veste.
Din primele informații, se pare că s-a găsit o singură armă de foc.
„Evident este vorba de o luptă între bande sau grupuri infracţionale organizate”, a declarat ministrul Securităţii Publice, Cristobal Castaneda.
În urma unui alt atac asupra unui oraş mic au murit alţi nouă oameni, dintre care se presupune că şapte erau localnici. Două dintre victime nu au fost încă identificate. Una dintre ele avea asupra sa un pistol-mitralieră AK-47, a menţionat Castaneda.
Deși preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a promis încă de la preluarea mandatului său, în decembrie 2018, că va aduce pacea în ţară printr-o abordare mai puţin conflictuală a securităţii, violenţele din Mexic au continuat să crească. Anul trecut, numărul crimelor a atins un nou record.