"În dimineaţa zilei de 04 octombrie 2019, în baza autorizaţiilor emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bucureşti, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza Municipiului Bucureşti.
După efectuarea percheziţiilor domiciliare menţionate, urmează a fi efectuate audieri la sediul Poliţiei Capitalei de către procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Omoruri, cu privire la faptele care fac obiectul cauzei", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Amintim că, un bărbat a murit şi un altul a fost rănit, duminică seara, în urma unui conflict care a avut loc în Piața Constituției al Capitalei, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.
Principala ipoteză luată în calcul în acest caz este o reglare de conturi în stil mafiot. Cu o seară înainte, în același loc, a avut loc un grav accident de circulație între două mașini care ar fi luat parte la curse ilegale.
,,Motivul bătăii, din ceea ce știu eu, e că ei au făcut trafic de persoane și au trimis în Germania de data asta și nu s-au înțeles la bani. S-a ajuns unde s-a ajuns”, declara luni liderul Sindicatului Agenților de Poliție, Iulian Surugiu.
În urma acestui incident, secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică al MAI a dispus ca o comisie formată din specialişti ai Corpului de Control al MAI şi ai structurilor de control din IGPR şi IGJR să înceapă o verificare privind modul de gestionare a ordinii şi siguranţei publice în Piața Constituției, pentru prevenirea unor astfel de evenimente.
Poliţia Capitalei a anunţat, la rândul său, suplimentarea dispozitivului de ordine publică în zona Piaţa Constituţiei, urmând să existe echipe mixte de patrulare, în funcţie de situaţia operativă din teren.