Florin Roman: "Această moţiune a fost scrisă de portarul de la sediul PSD" Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat că moţiunea de cenzură depusă de PSD este neserioasă, ''scrisă pe genunchi''.
Gestul superb al unui fost antrenor la Dinamo. Mesajul Peluzei ‘Cătălin Hîldan’ Peluza ‘Cătălin Hîldan’ a anunțat că antrenorul italian Dario Bonetti s-a alăturat programului de tip ‘socios’ „Doar Dinamo București”. Fanii ‘câinilor roșii’ urmează să achiziționeze un pachet de acțiuni de 10% din clubul Dinamo, după ce au strâns peste 100.000 de euro.
Surpriză în fotbalul internațional. Ce se întâmplă cu Ianis Hagi! Ianis Hagi va fi cedat până la finalul sezonului de către formația sa, Genk, după ce mijlocaşul de 21 de ani nu a mai fost inclus în planurile antrenorului campioanei Belgiei.
Impresionant! Prima reacție a soției lui Kobe Bryant după groaznicul accident de duminică La trei zile după ce și-a pierdut atât soțul cât și una dintre fiice, Vanessa Bryant a găsit puterea să trimită un mesaj pe rețelele de socializare. Acesta a avut darul să emoționeze până la lacrimi toți internauții.
Antrenorii nu au ce să-i reproșeze Simonei Halep! „Un dram de inspirație și ar fi fost în finală” Simona Halep s-a oprit în semifinale la Australian Open, după un meci dramatic împotriva ibericei Garbine Muguruza, jucat pe o căldură sufocantă la Melbourne. Unul dintre antrenorii româncei, Artemon Apostu-Efremov, nu are ce să-i reproșeze Simonei.
Simona Halep, mărturisire după eliminarea de la Australian Open: "Trebuie să recunosc" Simona Halep s-a arătat afectată de eliminarea suferită în semifinalele Australian Open, în faţa spaniolei Garbine Muguruza, și a făcut o mărturisire.
Simona Halep a dat lovitura. Venituri uriașe din tenis Simona Halep a devenit, odată cu accederea în semifinalele de la Australian Open, a patra cel mai bine plătită jucătoare din toate timpurile.
Gest socant la meciul Simonei Halep - Ce s-a intamplat in tribune: "E jenant..." Simona Halep a avut parte de un public restrans la partida cu Muguruza in semifinalele Australian Open.
Simona Halep, infrangere dramatica in semifinala la Australian Open Simona Halep a fost invinsa de Muguruza la Australian Open, chiar in semifinale.
FCSB anunță sfârșitul lui Dinamo! „E la reanimare! Nu are niciun viitor!” Helmut Duckadam nu crede că Dinamo se va mai redresa în actuala formulă. Președintele de imagine al FCSB își îndeamnă rivalii să o ia de la zero.
Becali, în culmea fericirii: ”O să se umple peluza! Vor fi mai mulți decât la Dinamo!” Gigi Becali a vorbit despre revenirea Peluzei Nord la meciurile FCSB-ului.
Scandal politic pe tema sportului! Acuzațiile lansate de PNL PNL îl acuză pe primarul Iașiului, Mihai Chirica, de folosire nepotrivită a fondurilor de la buget, după ce edilul a anunțat că vrea să înfiinţeze un club sportiv municipal cu şase secţii.
Tactica Simonei Halep pentru semifinală, dezvăluită de antrenor! Simona Halep (locul 3 WTA) trebuie să o învingă pe iberica Garbine Muguruza (32 WTA) pentru a ajunge în finală la Australian Open.
Peluza Nord, prima reacție OFICIALĂ despre revenirea la meciurile FCSB-ului! Ultrașii din Peluza Nord au emis un comunicat în care au vorbit despre revenirea la meciurile FCSB-ului.
Ei sunt coloneii care trebuie să o ducă pe Steaua în Liga a 3-a! Cine face parte din noua conducere Noua conducere care țintește promovarea Stelei în Liga a 3-a a fost stabilită!
S-a decis! La ce oră va juca Simona Halep în semifinale la Australian Open Organizatorii au decis ora de start a meciului Simona Halep – Garbine Muguruza, din semifinalele Australian Open.
VIDEO | Răzvan Lucescu, premiat în Grecia! Antrenorul anului 2019 Succesul istoric obţinut de Răzvan Lucescu la PAOK Salonic nu a fost uitat în Grecia! Antrenorul român a fost desemnat antrenorul anului 2019 în Grecia, pentru dubla de răsunet obţinută cu echipa din Salonic.
Prima reacţie a Simonei Halep după calificarea în semifinalele Australian Open Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o pe Anett Kontaveit din Estonia, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 28, în două seturi, scor 6-1, 6-1, după 54 de minute de joc, calificându-se în semifinalele Australian Open.
Simona Halep s-a calificat fără emoţii în semifinalele Australian Open. Cu cine va juca! Simona Halep a învins-o, în această noapte, pe Anett Kontaveit şi s-a calificat pentru a doua oară în carieră în semifinalele Australian Open.
Dinamo a luat un jucător de la Hagi Cluburile Dinamo şi Viitorul Constanţa au ajuns la un acord pentru transferul temporar al fundaşului Szabolcs Istvan Kilyen la clubul din Ştefan cel Mare.
Decizia luată de prințul Mohammed bin Salman, suspectat că ar fi ordonat uciderea lui Khashoggi Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman (34 de ani), negociază cumpărarea clubului englez Newcastle United, locul 14 în Premier League.
Paulo Coelho, decizie incredibilă după moartea lui Kobe Bryant. Fanii fostului baschetbalist i-au cerut să renunțe Kobe Bryant şi scriitorul brazilian Paulo Coelho au lucrat împreună la o carte pentru copii, însă autorul "Alchimistului" a spus că a şters draftul după moartea lui Bryant.
Kobe Bryant, onorat după moarte. Decizia luată în Statele Unite Kobe Bryant, decedat în urma unui accident de elicopter, va fi inclus în "Naismith Memorial Basketball Hall of Fame", fără să mai treacă prin alegerile normale.
VIDEO Momentul dramatic cu prăbușirea elicopterului în care se afla Kobe Bryant Fostul baschetbalist Kobe Bryant şi fiica lui de 13 ani, Gianna, au încetat din viaţă după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles.
Kobe Bryant a murit. Imagini tulburătoare cu elicopterul prăbușit Tragedie în lumea sportului. Fosta mare glorie a baschetului american Kobe Bryant a murit, la doar 41 de ani, după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit. Accidentul a avut loc într-un orășel din California. Toți cei nouă ocupanți ai elicopterului au decedat. Printre aceștia se afla și una dintre fiicele sportivului, Gianna, în vârstă de 13 ani.
Simona Halep, despre decesul lui Kobe Bryant: Este o mare pierdere pentru sport Simona Halep a declarat, luni dimineaţă, că decesul lui Kobe Bryant reprezintă o mare pierdere pentru lumea sportului, subliniind că gândurile sale se îndreaptă spre familia fostului baschetbalist.
Simona Halep, în sferturile de finală ale Australian Open Simona Halep, în sferturile de finală ale Australian Open. Ea va urca pe locul 2 WTA după turneul de la Melbourne
Ultimul mesaj pe care l-a transmis Kobe Bryant înainte să-și piardă viața Kobe Bryant postase un mesaj de felicitare pentru un mare baschetbalist cu doar cateva ore inainte de tragedia aviatica in care se pare ca a fost implicat duminica seara in California, tragedie care a dus la moartea sa si a uneia dintre fiice, dupa cum scrie presa din Statele Unite.
Tragedie în lumea sportului! Kobe Bryant, legenda NBA, a murit într-un accident de elicopter Kobe Bryant, legenda NBA, a murit, duminică, după ce s-a prăbuşit cu elicopterul. Tragedia s-a petrecut în regiunea Calabasas, California. Kobe Bryant avea 41 de ani.
VIDEO EXCLUSIV | Negoiță, apărat de un nume mare din fotbalul românesc! „A băgat destui bani!” Ionuț Negoiță abia așteaptă să cedeze pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo, dar nu s-a înțeles cu nimeni deocamdată. Deși este aprig contestat de către fanii ‘câinilor roșii’, omul de afaceri este apărat de către Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.