Nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la Geneva. Parteneri ai teroriștilor din Paris, căutați Nivelul de alertă a fost ridicat joi la Geneva, unde autoritățile au anunțat că sunt căutate persoane suspectate că ar avea legături cu atacurile teroriste comise pe 13 noiembrie la Paris.
Italia amână decizia UE de prelungire a sancțiunilor pentru Rusia Uniunea Europeană a amânat, la solicitarea Italiei, decizia privind prelungirea sancțiunilor economice împotriva Rusiei, adoptate în contextul conflictului din estul Ucrainei, au declarat miercuri surse diplomatice europene, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Alertă falsă cu bombă în Republica Moldova. Un tânăr a vrut să-şi scape colegii de şcoală Profesorii şi elevii dintr-un liceu din satul Manta, raionul Cahul au fost evacuaţi după ce un minor a sunat la poliţie şi a anunţat că în incinta instituţiei a fost amplasat explozibil.
Fostul președinte francez Jacques Chirac a fost spitalizat Fostul președinte francez Jacques Chirac (1995-2007), acum în vârstă de 83 de ani, a fost spitalizat miercuri la Paris pentru că se simțea 'slăbit de câteva zile', dar 'starea sa nu prezintă niciun motiv de îngrijorare', a declarat joi pentru AFP fiica sa, Claude Chirac.
Un adolescent de 15 ani riscă închisoarea pe viaţă pentru un complot terorist Un adolescent în vârstă de 15 ani şi patru bărbaţi din Australia au fost acuzaţi de poliţie că au participat la un complot intern pentru a ataca o clădire a forţelor de ordine din Sydney.
Cel puţin 11 morţi după scufundarea unei ambarcaţiuni cu refugiaţi, în largul coastei greceşti Cel puţin 11 persoane, inclusiv cinci copii, au decedat miercuri noaptea, după ce ambarcaţiunea din lemn în care se aflau, care avea peste 50 de oameni la bord, s-a scufundat în largul insulei greceşti Farmakonisi, potrivit presei elene, relatează DPA online.
Scandal în Parlamentul de la Chişinău. Ce a făcut un deputat cu harta României Mari Un ordin al ministrului Educației de la Chișinău, Corina Fusu, privind distribuirea gratuită în instituțiile de învățământ din Republica Moldova a unei donații de hărți tematice "Organizarea administrativă a Regatului României. 1930", oferită de asociația Radio Datina, a stârnit dispute aprinse în parlamentul de peste Prut, unul din deputații socialiști rupând în mod demonstrativ harta României Mari în timpul dezbaterilor.
Câinele unui premier a mușcat doi politicieni Câinele adoptat recent de prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, și-a intrat în rol mușcând doi vizitatori la un eveniment desfășurat miercuri, între care soțul ministrului adjunct de externe, informează Agerpres, care citează Reuters.
Economia Turciei a crescut cu 4%, cu mult peste aşteptările analiştilor Economia Turciei a crescut cu 4% în trimestrul al treilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind cu mult aşteptările analiştilor.
Beijing a ridicat codul roșu de alertă pentru smog Cerul de deasupra Beijing-ului s-a limpezit joi și a fost ridicată alerta de smog cu cod roșu impusă două zile capitalei Chinei pe fondul unei poluări severe, informează agenția DPA.
Weekenduri lungi, dimineți târzii. Corina Crețu și-a exasperat consilierii cu stilul lejer de muncă Probleme la Bruxelles pentru Corina Creţu. Publicația online Politico scrie că românca şi-a făcut un program foarte lejer şi că are obiceiuri care îi alungă pe membrii echipei sale. Politico mai susţine că angajaţii comisarului european sunt nevoiţi să-i ducă rufele la spălat sau să-i plimbe cu maşina pe membrii familiei sale. Comisia Europeană o apără pe Corina Creţu, despre care spune că face o treabă foarte bună.
A murit un celebru scriitor japonez. Soţia lui l-a găsit inconştient Scriitorul japonez Akiyuki Nosaka a murit miercuri, 9 decembrie, la vârsta de 85 de ani.
Anunţul făcut de Kim Jong-Un: Coreea de Nord a dezvoltat o bombă cu hidrogen Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a lăsat să se înțeleagă că țara, dotată cu arma nucleară, a dezvoltat o bombă cu hidrogen, fapt ce ar reprezenta, dacă se confirmă, un progres semnificativ în programul său de armament nuclear, relatează AFP.
Pentagonul va dezvolta mașinării de distrugere a armelor chimice Pentagonul a anunțat că va dezvolta două prototipuri de mașinării pentru distrugerea armelor chimice, transportabile pe teren pentru a evita logistica dificilă aplicată pentru distrugerea arsenalului chimic sirian, transmite AFP.
Canada primește începând de joi primele avioane cu refugiați Primele zboruri canadiene care vor transporta 300 de refugiați sirieni proveniți din Iordania vor ajunge începând de joi, în cadrul unui program de primire a 10.000 de refugiați până la sfârșitul anului, a anunțat miercuri premierul Justin Trudeau, potrivit France Presse.
Rusia acuză coaliția internațională că refuză să facă schimb de informații despre teroriști Ministerul rus al Apărării a cerut din nou coaliției internaționale antiteroriste "să-și arate cărțile" și să procedeze la un schimb de date despre dispunerea pozițiilor teroriste în Siria, relatează SputnikNews.
Statul Islamic ocupă pentru prima dată teritorii într-o ţară. Care este aceasta Luptători ai grupării jihadiste Statul Islamic au ocupat teritorii în sudul Somaliei pentru prima dată, în contextul tensiunilor tot mai mari între gruparea militantă al-Shabaab și susținătorii SI din această țară, au declarat miercuri, pentru DPA, localnici și oficiali somalezi.
Șeful Pentagonului: SUA, pregătite să trimită elicoptere de atac împotriva Statului Islamic în Irak Statele Unite sunt pregătite să trimită elicoptere de atac Apache împotriva grupării jihadiste Statului Islamic în lupta pentru preluarea controlului asupra orașului Ramadi din Irak, dacă Bagdadul va face o solicitare în acest sens, a declarat miercuri secretarul american al apărării, Ashton Carter, potrivit AFP.
Alertă de epidemie în Franța! S-au descoperit patru noi cazuri de gripă aviară Autoritățile franceze au descoperit patru noi cazuri de gripă aviară înalt patogenă în sud-vestul Franței, numărul cazurilor ajungând la zece, transmite Reuters.
Preşedintele Cehiei acuză Turcia: oferă susţinere reţelei Stat Islamic, nu ar trebui admisă în UE Turcia nu ar trebui să fie admisă în Uniunea Europeană, afirmă preşedintele Cehiei, Miloş Zeman, acuzând Ankara că oferă susţinere organizaţiei teroriste Stat Islamic, informează presa cehă.
Talibanii au luat cu asalt aeroportul. 37 de persoane au murit. 9 jihadiști, uciși de forțele afgane Talibanii au lansat un atac de proporții, marți, asupra aeroportului din Kandahar, un oraș aflat în sudul Afganistanul, soldat cu moartea a peste 40 de persoane.
Alt tip Un tată şi-a întrebat fiica dacă mai e virgină. Cum i-a arătat că e "inocentă" l-a lăsat mască Un tată din Marea Britanie, care este şi pastor la o biserică, i-a cerut fetei lui garanţii că ea încă mai este virgină, înainte de nunta tinerei.
Scandal la Buckingham! S-au iubit în secret, deși era interzis. Regina Elisabeta e neagră de furie Prințul Harry și Pippa Middleton au avut o relație romantică în 2011, susține o publicație americană. Potrivit revistei OK!, cei doi s-au iubit în secret, vreme de 3 luni, dar au fost descoperiți doar de frații lor mai mare, Prințul William și Kate Middleton.
Dezvăluiri ale anchetatorilor în cazul atacatorului din SUA. Plănuia un atac încă din 2012 Anchetatori sunt de părere că este posibil ca unul dintre autorii atentatului din oraşul San Bernardino, Syed Rizwan Farook, să fi plănuit un atac anterior, în anul 2012, în California cu altcineva, au declarat doi oficiali americani, citaţi de CNN.
Mihail Hodorkovski, mesaj sumbru despre Rusia: "Izbucnirea unei revoluţii este inevitabilă" Izbucnirea unei revoluţii în Rusia este "inevitabilă", avertizează disidentul rus Mihail Hodorkovski, citat de site-ul postului Radio Free Europe / Radio Liberty.
Video Ce rușine! A rămas cu pantalonii în vine în fața șefului statului Ivan Zvonimir Cicak, şeful filialei croate a Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului, a fost pus într-o situaţie mai mult decât jenantă. Acesta s-a trezit cu pantalonii căzuți chiar în timpul unei ceremonii de primire a unei diplome din partea șefei statului, Kolinda Grabar Kitarovic.
Alertă cu bombă la o şcoală privată din Budapesta. Elevii au fost evacuaţi Elevii şi profesorii de la o şcoală privată din Budapesta au fost evacuaţi de urgenţă, din cauza unei alerte cu bombă.
Săptămâna de lucru de patru zile şi jumătate, pentru stimularea consumului.În ce regiune se întâmplă Reprezentanții municipalității Chongqing, o regiune de 30 de milioane de locuitori din China, au luat decizia ca programul de muncă al locuitorilor să fie scurtat la patru zile și jumătate.
Preot român, condamnat la închisoare în Canada: a agresat sexual 8 enoriaşe Un preot ortodox roman care slujea la o biserica din Canada a fost condamnat, marti, la sapte luni de inchisoare, fiind acuzat ca a agresat sexual opt femei.
Cancelarul german Angela Merkel, desemnată personalitatea anului de revista TIME Cancelarul german, Angela Merkel, a fost desemnată personalitatea anului de revista TIME, relatează today.com.